Pagina principală |  Articole |  Știri |  Resurse |  Condiții |  Servicii angajatori |  Contact Sîmbătă, 23 noiembrie 2024
 Imobiliare  | Auto  | Turism  | Prieteni  | Bancuri  | Știri  | Culinare  | Coduri poștale  | Financiare  | Meteo  | Calendar  | Contabilitate 

Articole

Work & Travel USA, o modalitate de a „gusta” din stilul de viață american

Autor: Dana Puscoci

         SUA a fost dintotdeuna privită ca un tărâm al făgăduinței, o țară în care totul este posibil. Studenții români au acum posibilitatea să experimenteze pe propria piele stilul de viață american înscriindu-se în programul Work&Travel USA lansat de Student Travel.
         Programul, desfășurat pe perioada vacanțelor de vară, este destinat studenților care vor să lucreze în SUA, în cadrul diferitelor companii americane, oferind totodată, pe lângă câștigul finaciar și avantajul de a cunoște oameni, locuri și culturi noi. Este o modalitate de a călători și de a vizita locuri la care înainte nici nu îndrăzneau să viseze, de a-și îmbunătăți cunoștințele de limba engleză, de a câștiga experiență și de a-și crea noi contacte care le vor fi folositoare ca proaspeți absolvenți și de ce nu, poate fi începutul unei cariere strălucite.
         Majoritatea ofertelor de muncă sunt în domeniul serviciilor turistice: restaurante, hoteluri, parcuri de distracție, baruri, cafenele etc
         Pentru a participa trebuie să fiți student la zi, dar nu în ultimul an de studiu, înscris la o universitate sau colegiu, să aveți o situație școlară bună, vârstă sub 28 de ani în mai 2006 și să fiți un bun vorbitor de limba engleză. Sunt acceptați si studenții la master, în condițiile în care masterul are durata de cel puțin un an și jumătate, iar participanții vor avea calitatea de student la zi și după întoarcerea în România.
         Costurile programului variază în funcție de varianta aleasă pentru găsirea contractului de muncă astfel: pentru varianta Independent, costurile totale sunt de 605 dolari, iar pentru varianta CIEE Placement (Council on International Educational Exchange) sunt de 705 dolari. Termenul limită de depundere a dosarelor este 15 martie 2006, iar programul începe de la 15 iunie 2006 și se încheie oficial la 1 octombrie 2006. Pentru mai multe informatii despre program puteti vizita site-ul www.studenttravel.ro.
         Despre „visul american”și despre experiența traită în SUA prin Work&Travel ne-a vorbit Theodor Ladar, actual manager al companiei Student Travel și fost beneficiar al programului.
         
         
         Am plecat din dorința de a câștiga primii bani adevărați
         
         Ai fost unul dintre beneficiarii programului Work & Travel. Ce te-a determinat să pleci printr-un program de acest gen?
         Am avut un coleg care plecase anterior cu a;a ceva, iar ceea ce ne povestea peste vară părea desprins din altă lume. Stăteam toată grupa în fața calculatorului când îi citeam e-mail-urile. A fost dorința de a explora, dublată de una feroce de a câștiga primii bani adevarăți. Până atunci lucrasem ca să mă întrețin în facultate, abia îmi acopeream cheltuielile, iar tot în timpul facultății am început să concurez la ciclocross. Cu primii bani munciți în SUA mi-am cumpărat o bicicletă de competiție.
          Ce anume ai lucrat în Statele Unite?
         Ce nu am lucrat? Am avut în total vreo 13 job-uri. Am început ca și housekeeper (cum se spune în românește?!! ), am spălat vase, am fost bucătar, am reparat case, am fost scafandru, șofer, am reparat biciclete...Una peste alta, câte puțin din fiecare, lucru care mi-a permis să cunosc nu doar mulți oameni, ci li organizarea eficientă și modul de lucru susținut al americanilor.
         
         Singura muncă de care merită să-ți fie rușine este munca făcută prost
         
         Ce experiență petrecută acolo te-a marcat cel mai mult, în mod plăcut, și ce te-a marcat în mod neplăcut?
         Îți spun ce m-a marcat în mod plăcut. Angajatorul meu de la restaurant era un om care avea un avion particular cu reacție, proprietăți în numeroase state, conducea un VW Bora. Într-o seară când mi s-a înfundat chiuveta – spălam vasele - și-a dat jos fără nici o ezitare ceasul Rolex, de 27.000 de dolari și a desfundat-o, după care s-a spălat pe mâini și și-a continuat munca. Aș vrea să văd asta întâmplându-se în România. Morala cu care am venit după doi ani de muncă în SUA? Singura muncă de care merită să-ți fie rușine este munca făcută prost.
         Cum ai descrie perioada petrecută în SUA?
         A fost splendid, oameni deschiși, experiență pentru o viaț㠖 atâta vreme cât ești activ și dorești să te remarci prin calitatea muncii tale, nu prin fandoseli.
         
         
         Americanii sunt exigenți și nu tolerează pierderea de timp
         
         Care sunt deosebirile dintre modul de lucru american și cel românesc?
         Nu cred că putem vorbi neaparăt despre un mod de lucru american, este doar felul în care o treabă se face bine. Americanii sunt exigenți, serioși și nu tolerează pierderea de timp – asta înseamnă furt atunci când ești plătit la oră. Puțin șocant a fost faptul că după 3 luni de muncă era să fiu dat afară pentru că m-am așezat pe un scaun timp de jumătate de minut – cu alte cuvinte, nu eram productiv în timpul acela și dacă acest lucru ar fi devenit un obicei, nu mai aveam ce căuta la muncă.
         În România văd că este tolerat și chiar promovat acest mod de a fura din timpul angajatorilor – vorbesc despre companiile mici și mijlocii. Dacă ne uităm însă la o multinațională, vedem exact aceeași etică a muncii pe care o ai peste ocean, indiferent că lucrezi într-un hotel sau pentru o corporație.
         În prezent ești manager la Student Travel, agenția prin intermediul căreia ai plecat în SUA. Cum ai ajuns să lucrezi aici?
         La patru zile după ce m-am întors în țară am început sa lucrez aici, am fost recrutat direct de către administratorul Student Travel România. Sunt aici de atunci.
         Aplici ceea ce ai învățat în SUA și aici în România, în meseria ta?
         Categoric. Sunt niște principii generale ale eficienței și bunului simț care pot fi aplicate indiferent de tipul activității. Peste acestea suprapui caracteristicile fiecarui job.
         Care sunt avantajele și dezavantajele programului Work & Travel USA, atât din viziunea managerului, cât și din viziunea studentului care a plecat prin acest program?
         Avantajele sunt multiple, pentru student este o viziune nouă, programul acesta îl aruncș în lumea reală unde trebuie să își poarte singur de grijă. Pentru managerul agenției (și nu numai), este o bucurie atunci când studenții se întorc cu zâmbetul până la urechi din SUA și îți povestesc extaziați ce grozav a fost, cum s-au plimbat cu mașini cu motoare uriașe, cum au explorat Statele din coastră în coastă... E grozav, pentru că pe lângă satisfacția de a oferi această deschidere pentru câteva mii de oameni în fiecare an îți faci și o mulțime de prieteni buni.
         Dezavantaje? Hmm... din punctul de vedere al studentului, sunt câteva documente după care trebuie să alerge până îți va obține viza, iar din punctul de vedere al managerului de agenție, nu reușesc să vad dezavantaje.
         Ce reprezintă pentru tine visul american?
         Un Ford F150, o casă de 80.000 de dolari pe malul unui lac (cu drapelul fluturând în față), posiblilitatea de a călători oriunde și de a nu fi legat de un loc anume. Nu cred că există un astfel de vis așa cum îl percepem noi, niciunde în lume nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Adolescenții visează la mașini luxoase și avioane, dar majoritatea oamenilor își doresc lucruri obișnuite. Nu e o lume chiar așa diferită, fiecare muncește, își plătește taxele și încearcă să își cheltuie cât mai bine banii care i-au rămas.
         Ce sfaturi ai, vorbind din proprie experiență, pentru studenții care vor să se înscrie în program?
         Flexibilitate, seriozitate și dorința de a munci. Trei ingrediente magice care îi vor face apreciați și doriți oriunde în lume, nu doar într-un program din SUA. Cei care se fac remarcați acolo vor avea implicit niște recomandări mai bune iar șansele sunt să își găsească un job ulterior mai ușor. Ca un exemplu, cei mai buni studenți din fiecare an sunt angajați chiar în cadrul companiei noastre – a fost și cazul meu, la urma urmei.



Sursa:


Data postării: 24.10.2005
Vizualizări: 7.145

Înapoi la articole



Publicitate pe acest site
Copyright ©2002-2024 Pandora Impex SRL.