Ieri am aflat ca Maria, o tanara pe care o cunosc bine, a decis sa plece la Madrid. Dupa sapte ani in care a lucrat intr-o companie mare, romaneasca, ani in care a crescut si a invatat, zilele acestea si-a dat demisia, si-a sustinut licenta si se pregateste de plecare. Pleaca la Madrid, fara un contract de munca ferm si vrea sa-si faca propria ei afacere.
          Ar fi avut sansa sa se intalneasca cu jobul care sa ii permita sa-si construiasca o cariera. Daca ea ar fi vrut sa mai munceasca in Romania. Angajatorii din Romania, mai ales cei din zona Bucurestiului si a marilor orase cunosc deja ceea ce se poate numi o „criza a fortei de munca”. Atunci cand incep un proces de recrutare si selectie, ca la carte, au pregatita o lista de cerinte. Ultimul an i-a obligat pe cei mai multi dintre ei sa revina asupra cerintelor minime si sa le amendeze, fiind mai putin rigurosi cu ele: s-a largit plaja de varsta, cea de studii, cea de experienta anterioara relevanta.
          Cred, cu sinceritate, ca in Romania exista de munca pentru oricine. Cu conditia sa vrea. Maria nu mai vrea sa munceasca aici. Nu este neaparat pesimista, stie ca e un angajat valoros, ca poate sa castige acum 300, poate 400 sute de euro pe luna. Ar putea chiar promova, folosi oportunitati si ar ajunge la 800, sa spunem, in cativa ani buni. Acest venit nu ar ajuta-o insa, prea repede, sa se mute de acasa, din apartamentul mic, inghesuit, al parintilor ei. Despre casatorie si copii nici atat nu poate fi vorba.
          Maria este o tanara pentru care nu as ezita sa dau o recomandare de angajare. Cu toate acestea, daca ar fi sa-mi permit sa-i dau un sfat nu i-as putea spune acum nici „bravo tie, ai luat o decizie buna”, nici „eu m-as mai gandi, sunt convinsa ca ai multe oportunitati si poate sa-ti fie bine si aici”. Pentru ca exista o urma de indoiala in orice i-as spune, binele devenind ceva tot mai relativ. De fapt, societatea romaneasca traverseaza o perioada in care valorile sunt puternic relativizate: ce mai inseamna astazi „bine”, „familie”, „acasa” ?
          In ultima perioada am avut ocazia sa stau de vorba cu tineri sau mai putini tineri (sa-i grupam generic intre 28 si 38 de ani). Dupa multi ani in care fiecare era linistit cu sine si cu decizia pe care a luat-o - de a pleca sau de a ramane in tara, am observat ca intrebarile si chestionarile lor au revenit. Nu neaparat din dorinta de a-si modifica decizia: e doar un mare semn de intrebare: „Am luat cea mai buna decizie ?”.
          Sezonul vacantelor e intotdeauna o perioada buna pentru intrebari. Din doua motive principale: oamenii calatoresc, schimba informatii si au timp pentru reflectii. Si mai ales au timp sa relativizeze. Unii dintre ei poate ca vor alege sa plece din tara. Altii vor alege sa faca altceva: sa-si ia o pauza, sa-si schimbe serviciul, sa-si ia o ocupatie constanta de timp liber (Un prieten malitios ar spune acum ca el ar alege sa-si schimbe masina ...) sau sa-si planifice mai bine agenda: cea a departamentului, organizatiei sau afacerii pe care o conduc. Companiile folosesc aceasta „energie pentru schimbare” in sedintele si sesiunile de planificare strategica programate toamna, acele sedinte din care porneste constructia strategiilor de piata, a bugetelor anului viitor, planurilor de productie.
          Tot astfel ar fi putut proceda si Maria, poate. Sa foloseasca timpul si avantajul oferit de finalizarea facultatii ca sa se gandeasca la ceea ce vrea sa faca. Dar este foarte posibil ca plecarea ei la Madrid sa fie un pas logic in ceea ce ea a planificat de acum un an sau doi. Decizia de a ramane sau a pleca este o decizie individuala si oamenii care iau astfel de decizii sunt destul de constienti de responsabilitati si de consecintele pe care le poate avea decizia lor. De ceea este bine ca ei sa fie cat mai informati.
          Maria a ales sa plece din tara. Este o tanara educata, informata, cu picioarele pe pamant. Exercitiul meu de acum este insa pentru cei care, in aceasta perioada, isi pun intrebari, sunt inca suspendati intre „a ramane” sau „a pleca”. Mai ales pentru cei care vor sa ia o decizie mai simpla la prima vedere: intre a ramane sau a pleca de la locul de munca. Cel mai adesea ei pleaca pentru ca stiu foarte bine ceea ce este acolo de unde pleaca: nu mai au viitor, nu sunt sanse de promovare, nu mai au ce invata iar salariile sunt intr-o grila s.a.m.d. Ceea ce le lipseste multora este informatia despre compania in care urmeaza sa se angajeze, aceasta informatie fiind la fel de importanta, chiar mai importanta.
          Cand decizi sa pleci lasi in urma o istorie personala valoroasa: compania in care ai fost angajat are o suma de principii si valori in care tu ai crezut, in spiritul carora ai actionat. Exista stiluri de conducere bine definite, proceduri mai mult sau mai putin standardizate: lucrurile se fac intr-un anume fel. Ar fi bine sa stii cat mai multe si despre posibilul tau viitor angajator. Pentru ca atunci vei putea lua decizia pe deplin impacat, fara ca, anul viitor, in sezonul vacantelor sa revii la aceleasi intrebari ca acum. Anul viitor vei putea avea o vacanta deplina, ca o pauza intre bine si foarte binele care va urma. Pentru ca depinde de tine sa fii informat, luand decizii in consecinta.

Sursa:


Data postării: 08.08.2005
Vizualizări: 4.791